Licitatia pentru Complexul Neptun va porni de la sapte milioane euro
Publicat la 16.02.2007, 14:18:54
Acţionarii Olimp Estival 2002 au aprobat, pe 14 februarie, vânzarea construcţiilor şi terenului aferent Complexului Neptun la licitaţie publică cu strigare, la un preţ de pornire de şapte milioane euro, fără TVA, potrivit unei raportări a companiei, transmisă Rasdaq.
Garanţia de participare la licitaţie este de 700.000 euro şi dosarul de prezentare costă 3.500 lei. Comisia de licitaţie va fi formată din cinci membri, din care doi vor fi reprezentanţi ai acţionarului majoritar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
'Aprobarea vânzării activului Complex Neptun este condiţionată de confirmarea prin declaraţie pe proprie răspundere dată de către membrii Consiliului de Administraţie şi conducerea executivă a societăţii a faptului că această operaţiune nu este de natură a frauda creditorii societăţii', au hotărât acţionarii.
Potrivit unui comunicatului AVAS, societatea are foarte multe datorii şi nu are venituri suficiente pentru a acoperi plăţile curente. Pe 12 decembrie, acţionarii Olimp Estival 2002 au decis ipotecarea activului Complex Neptun ca să contracteze un credit pentru stingerea datoriilor, cu condiţia ca banca creditoare să ofere un termen de graţie de şase luni. Nicio bancă nu a fost dispusă să acorde acest credit.
'Ca să salvăm de la faliment această societate am luat decizia vânzării unuia dintre active. Prima dată, normal, am încercat să obţinem un credit bancar, ipotecând unul dintre hoteluri, astfel încât să ne plătim datoriile restante şi să asigurăm fluxul de numerar pentru datoriile curente.
Din păcate, nici una dintre bănci nu a fost de acord să ofere acest credit. O să apelăm la varianta care ne-a rămas la îndemână pentru a salva de faliment societatea, vom vinde hotelul din Neptun, singurul care nu este ipotecat', a precizat preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu.
Societatea îşi va plăti datoriile cu banii obţinuţi din vânzare şi va investi în celelalte active ale societăţii din Olimp: hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic.
Olimp Estival 2002 deţine pe lângă complexul Neptun, hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic din Olimp.
Potrivit ultimelor informaţii financiare ale societăţii, disponibile pe pagina de internet a Rasdaq, Olimp Estival 2002 SA a înregistrat, în 2005, pierderi de 726.276 lei, la o cifră de afaceri de 3,98 milioane lei.
AVAS este acţionar majoritar, cu 54% din capitalul social al Olimp Estival 2002, din august 2006, când a primit societatea prin transfer de la RA-APPS.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



