Edilul-şef al Capitalei a mai spus că numărul persoanelor care se vor ocupa de administrarea stadionului va fi, probabil, aproximativ la fel cu cel de la arena din oraşul german Frankfurt, după modelul căreia este construit Naţionalul bucureştean.
"La stadionul din Frankfurt, numai la pază lucrează 220 de persoane, alte 80 se ocupă de întreţinere, iar la evenimente sunt circa 40 de persoane la manevrarea aparaturii", a precizat primarul general.
În decembrie, Oprescu spunea că şase firme straăine sunt interesate să preia managementul Stadionului Naţional, printre acestea se numărându-se şi cea care se ocupă de stadionul din Frankfurt.
Firma câştigătoare a licitaţiei ar urma să fie partenera municipalităţii la profiturile obţinute de pe urma arenei - închiriere săli şi arena de joc, cafenele, restaurante, parcări etc.
Licitaţia pentru managementul Stadionului Naţional va fi lansată în câteva zile
Publicat la 18.01.2011, 13:44:19
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
