Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a transmis spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare la licitaţia pentru contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia.
Proiectul are ca scop realizarea a 20,49 km de autostradă. Proiectarea va dura trei luni, execuţia 12 luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie, informează CNADNR.
Valoarea estimată a contractului se ridică la 726,2 milioane lei fără TVA. Finanţarea va fi asigurată de la Banca Europeană de Investiţii, din fonduri de Coeziune de la Comisia Europeană şi de la bugetul de stat.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, declara vinerea trecută că licitaţia pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia se va lansa peste o săptămână şi estima că în august vor fi semnate contractele.
"La anul, probabil, vom circula pe autostradă până la Constanţa", spunea Boagiu.
Ministrul preciza că, de la sfârşitul lunii iulie, când tronsonul de 14 km Basarabi (Murfatlar) - Constanţa va fi gata, se va circula pe o cale în dublu sens de circulaţie.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a notificat, pe 11 aprilie, firma Colas cu privire la rezilierea contractului pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa, tronsonul Cernavodă-Medgidia, şi a anunţat că întreprinde demersuri pentru o nouă licitaţie de atribuire.
Potrivit CNADNR, măsura a fost luată de către Companie ca urmare a refuzurilor repetate ale Colas de a continua execuţia lucrărilor invocând diverse motive pentru a justifica întârzierile şi având în vedere lipsa unei planificări şi mobilizări corespunzătoare, precum şi lipsa aprovizionării cu materiale.
Autostrada Cernavodă-Constanţa, scoasă la licitaţie
Publicat la 03.06.2011, 09:27:43
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
