money.ro
Actualitatemoney.ro

Liderii Uniunii Europene se declară din nou îngrijoraţi de rata de schimb valutar

Publicat la 14.03.2008, 15:12:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Liderii Uniunii Europene se declară din nou îngrijoraţi de rata de schimb valutar

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord vineri că trebuie să îşi refirme îngrijorarea legată de volatilitatea ratei de schimb valutar, după ce euro a atins un nou nivel record faţă de dolar, a declarat un diplomat UE.

Cu toate acestea, oficialii nu au detaliat discuţiile în cadrul unui summit care a avut ca temă răspunsul faţă de aprecierea monedei unice, care a înregistrat o creştere până peste 1,56 dolari/euro joi, ceea ce a declanşat avertismente din partea grupurilor de afaceri, referitoare la efectele aprecierii puternice a monedei asupra exportatorilor cheie ai blocului.

La sugestia primului ministru din Luxemburg, Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogrup, ce reuneşte miniştrii de finanţe din zona euro, aceştia au adăugat la finalul declaraţiei oficiale a summitului că "Volatilitatea excesivă şi mişcările dezordonate ale ratelor de schimb valutar nu sunt de dorit."

Această formulare este identică cu cea folosită la ultima întrunire al miniştrilor de finanţe ai Eurogrupului, din cele 15 state ale zonei euro, care a avut loc mai devreme în această lună.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite