Liechtenstein, un stat mic aflat între Elveţia şi Austria, face parte din piaţa unică, dar nu este membru UE. Din spaţiul Schengen fac parte statele membre UE mai puţin România, Bulgaria, Cipru, Irlanda şi Regatul Unit. La zona de liberă circulaţie au aderat şi trei state care nu fac parte din UE - Islanda, Norvegia şi Elveţia.
Dosarul aderării României şi Bulgariei la Schengen, aflat de asemenea pe agenda Consiliului JAI de marţi, este încă blocat, din cauza veto-ului Olandei. Haga cere publicarea rapoartelor pe justiţie ale Comisiei Europene - cel interimar din februarie şi cel anual din iulie - înainte de a-şi reconsidera decizia.


