''Certificarea este un simplu act birocratic. În schimb, campaniile de informare şi de clasificare a blocurilor în mod transparent (similare cu celebra bulină roşie pentru riscul seismic) pot da rezultate mai bune şi pot accelera procesul de termoizolare şi îmbunătăţire a condiţiilor de locuit. Însă, impunerea de cheltuieli nejustificate la nivelul proprietarului, individual, nu duce decât la o atitudine de respingere din partea cetăţenilor, care nu face decât să diminueze impactul bunelor intenţii prevăzute în legislaţia respectivă'', a apreciat preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat, Mihai Mereuţă, în numele celor peste 15.000 de asociaţii membre, într-un comunicat de presă, transmis duminică AGERPRES.
Potrivit organizaţiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) lucrează la elaborarea unui proiect care va modifica legea privind performanţa energetică a clădirilor, urmând să fie introduse sancţiuni pentru cei care nu au obţinut de la un auditor energetic acreditat documentul numit certificatul de performanţă energetică al clădirii.
''Certificatul energetic arată consumul total de energie pe care îl are un apartament, cumpărătorul putând să îşi facă o idee despre cât ar putea plăti la întreţinere. (...)Aplicarea Legii nr. 372/2005 şi certificarea energetică a apartamentelor din blocurile de locuinţe în vederea vânzării-cumpărării/închirierii locuinţelor se poate face numai după obţinerea acceptului tuturor părţilor interesate'', se mai menţionează în comunicat. Citește mai mult pe www.agerpres.ro
Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat: Certificarea energetică este un simplu act birocratic
Publicat la 16.01.2011, 12:12:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
