Liga Franceza de Fotbal promite sanctiuni dupa incidentele de la St. Etienne-Lyon
Publicat la 04.03.2007, 14:46:14
Preşedintele Ligii Franceze de Fotbal, Frederic Thierez, a declarat că va lua măsuri disciplinare, după incidentele care au dus la întreruperea meciului de sâmbătă dintre St. Etienne şi Olympique Lyon, încheiat cu scorul de 1-3, informează Reuters.
"Ceea ce s-a întâmplat este lamentabil şi vor exista sancţiuni. Comisia noastră de disciplină se va întâlni joi pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi", a declarat preşedintele Ligii Franceze.
Partida din Ligue 1 a fost întreruptă pentru 20 de minute, după ce o torţă a fost aruncată din tribuna ocupată de fanii lui Lyon către suporterii echipei gazdă. Aceştia au reacţionat, aruncând torţa înapoi. Poliţia a acţionat cu gaze lacrimogene, iar arbitrul Tony Chapron a luat decizia să oprească partida în minutul 52.
Incidentele în care sunt implicaţi suporterii francezi sunt din ce în ce mai dese, iar primul dintre ele s-a petrecut în noiembrie, când un suporter al lui PSG a fost ucis de către poliţişti, după meciul din Cupa UEFA cu Hapoel Tel Aviv.
În acceaşi lună, meciul dintre Nancy şi Feyenoord a fost suspendat peste 30 de minute din cauza "luptelor" din tribune. Gruparea olandeză a fost exclusă din Cupele Europene. Luna trecută, mai mulţi suporteri ai lui Manchester United au pretins că viaţa le-a fost pusă în pericol pe stadionul clubului francez Lille.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
