Maiorul Constantin Burcuţă, şef organizare şi coordonare a misiunilor de ordine publică al IJJ Constanţa, a explicat că acest joc necesită măsuri speciale datorită numărului mare de suporteri ai echipei vizitatoare. "Vor participa peste 250 de jandarmi în dispozitiv pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice, numărul dublându-se faţă de partidele obişnuite din campionat. De asemenea, în ziua jocului, în jurul orei 15:00, vor sosi cu trenul 400 de suporteri rapidişti, pe care jandarmii au misiunea să îi însoţească de la gară la stadionul Farul, pentru a nu se crea incidente", a spus Burcuţă pentru NewsIn.
Acesta a mai precizat că înaintea meciului se va interzice accesul cu autovehicule pe Strada Primăverii şi pe străzile adiacente. Pe parcursul zilei nu se vor comercializa băuturi alcoolice de către unităţile de alimentaţie publică din apropierea stadionului. La asigurarea ordinii publice vor participa poliţişti, poliţişti comunitari, jandarmi şi agenţi de pază.
Partida Farul-Rapid, din etapa a 27-a a Ligii I, se va desfăşura sâmbătă, de la ora 20:45, şi va fi transmisă de Antena 1.
Sursa: NewsIn
Liga I - Măsuri sporite de siguranţă la meciul Farul-Rapid, din etapa a 27-a
Publicat la 02.04.2008, 10:56:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
