Fondul de investiţii a înştiinţat Bursa de Valori Bucureşti că s-a aflat în spatele tranzacţiei speciale realizate în şedinţa precendentă, în care s-au transferat 33,7 milioane de acţiuni.

În schimbul acestui pachet, Lindsell Enterprises Limited a primit 21 milioane de lei. Titlurile Oltchim au avut în ultimele trei şedinţe de tranzacţionate o lichiditate sporită şi o volatilitate ridicată. Acţionarul majoritar al companiei este AVAS, care a primit de la Ministerul Economiei şi Comerţului pachetul de 95,73% pe care acesta-l deţinea, cu scopul demarării procedurilor de privatizare.