Randamentele obligaţiunilor guvernamentale britanice pe petermen de doi şi 10 ani au crescut la maximul ultimelor două luni, fiind cu 0,06 puncte procentuale peste nivelul de luni, după ce prim-ministrul Boris Johnson a declarat că nu sunt necesare noi măsuri pentru a combate varianta coronavirusului Omicron şi, de asemenea, urmând creşterea de luni a randamentelor obligaţiunilor americane.
Pieţele monetare anticipează două creşteri de 0,15 puncte procentuale ale dobânzii cheie de către Banca Angliei până la şedinţa de politică monetară din martie şi de aproape un punct procentual până la sfârşitul anului, după o creştere surpriză a dobânzii luna trecută.
În SUA, Rezerva Federală ar urma să efectueze o creştere de 0,25 puncte proceentuale până în luna mai şi încă două până la sfârşitul anului 2022, în timp ce în zona euro nu sunt aşteptate creşteri ale dobânzii cheie în acest an, din cauza activităţilor economice încă slabe şi a unui număr de ţări aflate sub restricţii legate de Covid-19.
”Perspectiva creşterii dobânzilor europene este foarte scăzută, iar perspectiva creşterilor în Marea Britanie este destul de bună”, a spus economistul senior al Mizuho Colin Asher, care se aşteaptă ca Banca Angliei să majoreze dobânzile de două ori în acest an şi să continue să facă acest lucru în 2023.



