Listarea la Bursa a Fondului Proprietatea ar putea avea loc in septembrie, dupa ce va fi selectata compania care va gestiona activele fondului si se vor opera unele modificari legislative, a declarat, astazi, presedintele Fondului, Alexandru Paunescu.
Paunescu a declarat ca la momentul actual listarea la Bursa constituie problema principala si ca in toamna va fi selectata compania care va gestiona fondul.
In opinia presedintelui Fondului Proprietatea, obtinerea autorizatiei de functionare din partea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) si listarea vor fi obtinute imediat dupa rezolvarea modificãrilor legislative.
De asemenea, el a mai spus ca Fondul Proprietatea nu este in masura sa emita titluri de despagubire si ca tot ce poate sa faca este sa le converteasca in actiuni. Fondul are in acest moment 97 de actionari.



