Listarea Romgaz la bursă a fost amânată pentru 2009
Publicat la 16.04.2008, 16:05:47
"Compania producătoare Romgaz nu va mai putea fi listată efectiv în acest an, întrucât nici nu au fost încă demarate etapele în vederea listării pe bursă. Şi în cazul în care procesul listării ar demara acum, nu ar avea suficient timp pentru a o lista până la sfârşitul anului 2008. Singura companie pentru care au început etapele pentru listarea pe bursă este Nuclearelectrica, iar aceasta sperăm să fie listată pe BVB spre sfârşitul acestui an", au declarat miercuri pentru NewsIn surse oficiale din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF).
În ceea ce priveşte listarea pe bursă a Hidroelectrica, acest proces este momentan blocat, întrucât compania ar urma să facă parte din compania energetică naţională şi nu se ştie ce se va mai întâmpla, potrivit surselor citate.
Ministrul economiei şi finanţelor Varujan Vosganian a declarat pe 14 decembrie 2007 că intenţionează listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câte 10% din acţiunile societăţilor Romgaz, Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, în 2008. Ministrul spunea atunci că anul 2008 va fi anul modernizării şi al marilor privatizări în sistemul energetic, ceea ce poate însemna vânzare de active, listarea la Bursă sau înfiinţarea unor companii. Vosganian a menţionat că în 2008 are în vedere începerea tuturor proceselor de privatizare însă e greu de spus când vor fi finalizate deoarece fiecare companie are proiectul său.
În acest moment, singura companie din cele trei pentru care au fost demarate etapele pentru listarea pe bursă este Nuclearelectrica. Directorul general al companiei Nuclearelectrica a afirmat la 10 februarie 2008 că listarea efectivă a companiei Nuclearelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti urmează a avea loc spre sfâşitul anului. În acest moment, se desfăşoară procesul de evaluare internă a companiei, evaluare ce poate dura până la câteva luni. Acesta este primul pas al listării. Apoi ar urma aprobarea cererii de listare a Nuclearelectrica de către Adunarea Generală a Acţionarilor. Chirica a mai spus că acum la companie toate forţele sunt concentrate asupra construcţiei unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă.
Potrivit unui proiect al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Electrica va prelua acţiunile complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Hidroelectrica, acesta din urmă trecând din portofoliul MEF în cel al AVAS, în scopul constituirii companiei energetice naţionale. În termen de cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica SA va proceda la înregistrarea acestui transfer în registrul acţionarilor societăţii şi va întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, precizează documentul.
De asemenea, conform proiectului de hotărâre de guvern, întocmit de AVAS, autoritatea va fi împuternicită să mandateze reprezentanţii săi în adunarea generala extraordinară a acţionarilor Electrica SA, Complexulului Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni să aprobe toate demersurile necesare pentru majorarea capitalului social al Electrica, cu aportul în natură al statului, reprezentând întregul pachet de acţiuni nominative deţinute de stat la Hidroelectrica, Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni.
Totodată, proiectul de hotărâre prevede că AVAS este mandatat să emită noi acţiuni ale Electrica, care revin statului prin Autoritate, în schimbul aportului în natură prevăzut mai sus.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
