Criza politică declanşată de ieşirea conservatorilor de la guvernare şi demisia ministrului Economiei Codruţ Şereş ar putea afecta listările Transgaz, Electrica şi Distrigaz anunţate pentru anul viitor. Directorul General al BVB, Stere Farmache a declarat în exclusivitate pentru The Money Channel că este posibil să asistăm la întârzieri în ceea ce priveşte cotarea la Bursa de Valori Bucureşti a acestor societăţi.

Transgaz este a doua societate de utilitati care urmează să intre pe BVB. Cu ocazia listarii Transelectrica, fostul ministru al Economiei, Codrut Sereş, dădea ca sigură intrarea Transgaz pe bursă în primăvara anului viitor. Sereş afirma atunci ca Ministerul Economiei va continua privatizarea pe bursă a unor pachete de câte 5% din capitalul social al Electrica Oltenia, Electrica Moldova, Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Distrigaz Sud şi Distrigaz Nord si chiar vânzarea, în 2008, a unui pachet din Nuclearelectrica.

Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache, apreciaza ca statul va continua privatizarile acestor societăţi pe piata de capital, însă din cauza fluctuatiilor politice este posibil să asistam la o întârziere a calendarului initial.