"Instalarea se face prin înscrierea pe anumite liste de aşteptare (...). Termenul poate ajunge la trei săptămâni, dar din cauza solicitărilor foarte numeroase au fost cazuri în care acest termen a fost depăşit", au declarat pentru NewsIn reprezentanţi ai grupului Flamingo International.
Pentru a evita neplăcerile cauzate de întârzieri, sursele citate au spus că oamenii care aşteaptă montajul mai mult timp decât perioada promisă la cumpărarea aparatului de aer condiţionat trebuie să reclame acest lucru. "Sfătuim persoanele care achiziţionează astfel de aparate să ia legătura cu personalul abilitat pentru a face, în primul rând, programările, iar în cazul în care termenul este depăşit să semnaleze acest lucru, pentru ca Flamingo International, operatorul magazinelor Flanco şi Flanco World, să poată interveni spre rezolvarea unor întârzieri care pot avea loc", au precizat reprezentanţii companiei.
Oficialii Altex au spus pentru NewsIn că montarea aparatelor de aer condiţionat comercializate în magazinele lor se face de către firme autorizate de producători, dar acest tip de montare are dezavantajul intervalului mare de timp în care se realizează lucrarea. "De aceea Altex a încheiat contracte cu firme autorizate pentru montarea aparatelor de aer condiţionat. În aceste condiţii termenul de montare poate scădea până la minim o săptămână", au declarat reprezentanţii Altex.
Reprezentanţii grupului Flamingo International au explicat motivele pentru care Flanco nu poate alege firmele de montare şi service: "Unele aparate de aer condiţionat beneficiază de instalare gratuită, însă instalarea şi service-ul aparatelor de aer condiţionat sunt asigurate prin contracte încheiate direct între firmele importatoare ale acestor echipamente şi anumite firme care oferă servicii de instalare sau service".
Flamingo International a precizat că după o creştere de 60% a vânzărilor înregistrate la aparatele de aer condiţionat din magazinele Flanco şi Flanco World în primele zece zile ale lunii iunie, compania se aşteaptă la o creştere cu aproximativ 80% - 90% la vânzările pentru aparatele de climatizare în perioada următoare. Reprezentanţii grupului Flamingo au explicat că vânzările crescute la aparatele de aer condiţionat nu ţin numai de caniculă, ci şi de de creşterea varietăţii produselor de acest tip. Din acest motiv preţurile la aparatele de aer au scăzut, dar şi datorită perioadelor de promoţii, au mai arătat sursele citate.
Valoarea totală a pieţei aparatelor de aer condiţionat din România va ajunge la 30 milioane euro în 2007, dublu faţă de anul trecut, în special datorită căldurii excesive din vara aceasta, au declarat la sfârşitul lunii iunie reprezentanţii Altex.
Liste de aşteptare de trei săptămâni pentru montarea aparatelor de aer condiţionat
Publicat la 25.07.2007, 11:34:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



