UPDATE 15:30
DNA informează că Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, pe listele de alegători figurând minori şi persoane fără drept de vot.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îl acuză că a constituit un sistem național de influență pentru a determina autoritățile publice centrale, județene și locale aflate sub controlul politic al formațiunii politice, de a se implica în:
- exercitarea de presiuni asupra președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot și a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători;
- folosirea unei urne mobile în condiții contrare legii;
- obținerea pe căi ilicite de informații, în fiecare oră, despre numărul de persoane care și-au exercitat dreptul de vot și despre modul în care s-a votat în unele secții de votare;
- practicarea votului multiplu;
- denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu;
- practicarea «turismului electoral» - adică a deplasării organizate de importante mase de persoane, cu ajutorul autobuzelor, microbuzelor etc., pentru a vota multiplu, atât în secția de votare la care au fost arondați, cât și la alte secții de votare din țară;
- falsificarea de semnături în numele unor persoane decedate, ce au rămas înscrise pe listele electorale;
- falsificarea de semnături ale multor alegători, plecați din țară în momentul referendumului;
- votul exercitat de minori, interziși judecătorești și persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală;
- neaplicarea autocolantelor cu mențiunea «VOTAT» pe cărțile / buletinele de identitate ale votanților.
"Acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului", se arată în comunicatul emis de DNA.
Procurorii susțin că PSD, gruparea din care face parte Dragnea, a utilizat un sistem informatic complex care le permiterea să obțină informații în timp real despre numărul de votanți și modul în care s-a votat. Astfel, social-democrații au putut fi la curent cu prezența la vot și au putut identifica secțiile de vot cu prezență slabă.
Informațiile care le parveneau prin intermediul sistemului informatic le permitea social-democraților să emită ordine și recomandări "cu conținut ilicit" către coordonatori și membri ai secțiilor de votare, ca să mărească artificial numărul de votanți.
La isirea de la DNA, dupa ce i-au fost aduse la cunostinta acuzatiile, secretarul general al PSD a declarat: "De aseară până acum nu am aflat nimic în plus, bănuiesc că pentru referendum. (...) Eu am condus o campanie în mod legal, în mod corect şi eu am fost la vot, poate şi dumneavoastră aţi fost la vot, Doamne fereşte să nu vă cheme şi pe dumneavoastră", a spus Dragnea, întrebat de ce a fost chemat la DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat la mijlocul lunii august că efectuează cercetări cu privire la fapte ce sunt în competenţa sa în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului din data de 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Într-un comunicat de presă, DNA explica însă că nu poate oferi date suplimentare privind stadiul cercetărilor.
Precizările DNA interveneau după ce primari din comune de pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman au declarat că sute de persoane au fost chemate la audieri de procurorii anticorupţie în legătură cu eventuale fraude de la referendum.



