"Scopul acestor modificări este să reuşim construirea bugetelor locale atât pentru funcţionare, cât şi pentru dezvoltare. De la Consiliu Judeţean la primărie de comună nu trebuie să existe teama că nu vor fi bani de funcţionare sau pentru proiecte. Proiectele de investiţii trebuie să fie multianuale şi o măsură pe care o luăm în calcul este să stabilim ca un anumit procent din PIB să meargă pentru acest lucru, pentru dezvoltare", a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.
Liviu Dragnea a mai declarat că a discutat deja cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi că speră că săptămâna viitoare un grup de lucru, la care vor fi invitaţi probabil şi reprezentanţi de la Ministerul de Interne şi al Administraţiei, va începe să elaboreze principiile şi textul de lege.
Liderul PSD a precizat că acest subiect va fi discutat şi luni la întâlnirea de la Guvern între coaliţie şi reprezentanţii administraţiilor locale.
Preşedintele CJ Teleorman a mai susţinut că nu doreşte doar ajustarea Legii Finanţelor Publice Locale, precizând că asociaţia pe care o reprezintă are deja elaborat şi un pachet de legi legate de administraţie care vizează modificarea Legii Administraţiei Publice Locale, Legea prefectului, sau acte normative despre descentralizare.
Propunerile conţinute în acest pachet vor fi discutate şi în coaliţie, a mai declarat Dragnea.
Liviu Dragnea vrea un anumit procent din PIB pentru proiectele de dezvoltare ale autorităţilor locale
Publicat la 07.08.2009, 20:51:01
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
