Potrivit rechizitoriului, în 2011, Liviu Luca, prim-vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, a înlesnit încheierea unui contract de management între Sind Tour Trading SRL şi Tour Mirinvest SRL Timişoara. În acest mod, a doua societate a obţinut foloase necuvenite în valoare de 732.000 de euro. Compania face parte din Grup Mir, care avea la acea vreme pierderi considerabile, mai arată rechizitoriul.
Pe de altă parte, firma prejudiciată este o societate comercială în care CNSLR-Frăţia deţine 95% din capitalul social şi are ca obiect de activitate prestarea de servicii turistice, în calitate de administrator al unor hoteluri aflate în patrimoniul sindicatelor, se precizează într-un comunicat de presă.


