Potrivit lui Voinea chiar dacă economia naţională ar avea o creştere potenţială de 6,1%, pe mai mulţi ani de acum înainte, aşa cum estimează Banca Naţională a României (BNR), tot ar fi sub aşteptările Guvernului, care se raporta la un nivel al creşterii economice de 6,5%.
"Avem şi o anumită anticipare a unei cifre mai mici de creştere economică faţă de previziunea oficială, care ţine seama şi de veniturile fiscale, ce se vor situa sub aşteptări. Asta ar trebui să semnaleze o creştere economică uşor sub aşteptări", a spus Voinea la Money Channel.
Pe de altă parte, directorul GEA a spus că BNR a stabilit ţinta de inflaţie cu o variaţie de 1% în plus sau minus, ceea ce îi oferă posibilitatea de a se încadra în marjă. Totuşi, Voinea a observat că "vor mai fi însă de la lună la lună anumite cocoaşe inflaţioniste".
Mai mult, Liviu Voinea a spus că nu trebuie uitaţi doi factori foarte importanţi, creşterea preţurilor administrate şi întoarcerea trendului pe cursul de schimb. Voinea a explicat că anul acesta nu am avut o creştere substanţială a preţurilor administrate, pentru ca acest lucru a fost amânat probabil din motive electorale, dar, la un moment dat va trebui să fie făcută această majorare a preţurilor administrate, pentru că este o cerinţă a Uniuneii Europene (UE).
De asemenea, directorul GEA a adăugat că "până acum, aprecierea leului a ajutat foarte mult dezinflaţia, dar cursul nu poate merge într-o singură direcţie" şi va urma o schimbare a trendului pe cursul valutar.
Liviu Voinea: Creşterea economică pe primul semestru ar putea fi sub prognozele oficiale
Publicat la 10.08.2007, 12:50:54
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
