"Urmărim o creştere a progresivităţii bazei de impozitare a proprietăţii, fără a afecta cetăţeanul mediu, cu proprietate medie, să spunem, cetăţeanul care are o locuinţă, undeva 50-70 de metri pătraţi, fără a fi afectat. Dar în momentul în care ai două locuinţe, ai trei. (...)Fondul a venit cu un principiu corect şi pe care noi l-am mai mutat puţin, spun eu, reflectând realitatea din România. Şi anume principiul fondului a fost că taxarea proprietăţii trebuie să se bazeze pe folosirea efectivă a proprietăţii, nu pe cel care deţine. Adică sunt persoane fizice care ştim că deţin blocuri întregi care sunt închiriate pentru activităţi comerciale. Blocul acela trebuie să fie impozitat ca şi cum ar fi deţinut de o firmă." LIVIU VOINEA secretar de stat în Ministerul Finanţelor
Voinea spune că noul sistem de impozitare a proprietăţilor va fi aplicat de al 1 ianuarie, termenul iniţial de 1 septembrie fiind nerealist.





