Lloyd's a înregistrat în 2006 de un profit brut de 7,2 miliarde dolari
Publicat la 29.03.2007, 07:58:33
Piaţa de asigurări Lloyd's of London a anunţat joi că în anul 2006 a înregistrat un profit înainte de impozitare de 3,7 miliarde lire sterline (7,27 miliarde dolari), datorită preţurilor crescute şi a numărului redus de cereri de plată a unor asigurări împotriva calamităţilor, relatează Reuters.
Lloyd's of London, care este cea mai mare şi cea mai veche piaţă de asigurări din lume, a precizat că nu este realistic să spere ca nivelul redus al plăţilor asigurărilor împotriva calamităţilor să se menţină la nivele înregistrate în 2006, piaţa fiind nevoită să se concentreze pe profitul obţinut după plata asigurărilor, relatează Reuters.
În anul 2005, Lloyd's a înregistrat o pierdere înainte de impozitare de 103 milioane lire sterline, fiind afectată de un număr masiv de cereri de plată a asigurărilor după ce o serie de uragane distructive au lovit coastele Statelor Unite ale Americii şi ale Caraibelor, potrivit Reuters.
Activele cele mai importante ale Lloyd's of London, care sunt cruciale pentru stabilirea ratingul de credit, au înregistrat o creştere cu 15% în 2006, până la 1,5 miliarde lire sterline.
Lloyd's of London este o piaţă britanică de asigurări, reprezentând un loc de întâlnire al finanţatorilor, atât persoane individuale cât şi corporaţii, unde aceştia evaluează şi împart "riscul". Spre deosebire de grupurile concurente de pe piaţă, Lloyd's of London nu este nici o companie şi nici o corporaţie.
În sine, Lloyd's of London nu este implicată activ pe piaţa asigurărilor, doar membrii săi desfăşurând o astfel de activitate. Această societate este mai mult un organism de reglementare a pieţei, stabilind reguli conform cărora membrii îşi desfăşoară activitatea şi oferind servicii de administrare centralizată acestor membrii.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Actualitate
Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro

Actualitate
Cea mai mare tranzacție din istoria Hollywoodului a fost parafată! Paramount Skydance a preluat Warner Bros. Discovery cu 110 miliarde de dolari
![[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791362886510-sk21n1bmwc.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ

Actualitate
