Pe de o parte, lobbying‑ul este acceptat ca o formă firească de informare și dezbatere la care au acces aleșii din Parlament sau politicienii decidenți. De cealaltă parte, esențiale în acest proces sunt tocmai scurtăturile pseudodemocratice pe care lobby‑ul le aduce în aria de decizie a aleșilor. Locul acțiunii de „lobbying“ este indefinit (de la bun început, cum îi spune și numele, a avut un caracter informal). O descriere mai precisă a lobby‑ului nu poate omite interstițiul în care acesta se naște: este zona de conflict‑cooperare‑aranjare‑manipulare care stă între capital și stat. După Joseph Stiglitz, ceea ce în lumea a treia sau în țările în curs de dezvoltare se numește mită sau corupție, în țările cu un sistem financiar și administrativ complicat capătă nume mai complicate precum lobby sau donație electorală. După calculele aceluiași economist, o contribuție electorală din deceniul precedent de 150 de milioane dolari a 51 de corporații din SUA a adus drept rezultat direct scutiri de taxe și de impozite de 55 de miliarde de dolari în numai trei ani. Mijlocitorii au fost lobbyștii cu acces privilegiat la oamenii de decizie care au făcut posibile (a se înțelege neilegale) facilitățile sau ocolișurile legislative de tot felul.
Așa‑zisa legiferare a lobby‑ului în Parlamentul European, de exemplu, presupune atestarea ca firmă de profil și acordarea unor permise (day‑by‑day) de acces în incintă. De aici încolo totul devine gri. Un raport din 2011 al CEPS (Center for European Policy Studies) susține nevoia lobby‑ului ca „rău necesar“, dar aduce și exemple revelatoare de încercare de influențare a procesului legislativ. Cel mai simplu mod de a face lobby este plata politicienilor în calitate de „consultanți“ – după o înscenare de acest tip făcută de niște reporteri în 2011, patru parlamentari, printre care și Adrian Severin, au fost puși în situații flagrante de abuz de funcție și trafic de influență. Dar, pe lângă ei, avem mult mai multe cazuri de politicieni europeni prezenți în diverse consilii sau boarduri susținute de mari corporații – acești parlamentari nu sunt sancționați nici de partidele lor, nici de electori. Mai mult, în raportul amintit se amintește una dintre ambiguitățile principale ale lobby‑ului: stimularea colaterală prin excursii de informare plătite, cine festive, acces în medii exclusiviste. În noiembrie 2010, Warner Bros. a avut drept invitați speciali la un eveniment exclusivist mai mulți parlamentari europeni. Reprezentanții companiei americane au prezentat un scurt „punct de vedere“ în legătură cu propriile politici în domeniul drepturilor de autor, iar apoi le‑au arătat politicienilor în avanpremieră cea mai nouă ecranizare din seria „Harry Potter“ (care avea să fie prezentată marelui public în 2011). Este acesta lobby în limite legale? Invitarea unor politicieni pentru diverse conferințe în zone mai mult sau mai puțin exotice, conferințe plătite regește sau chiar proiectarea unor filme înainte de lansarea oficială au devenit practici curente în influențarea actului politic.
În Bruxelles lucrează 15.000 de lobby‑iști. 2.400 de companii de lobby au deschis birouri permanente. Istoria lobby‑ului e lungă însă cât istoria capitalismului. Marele capital are o singură aspirație, iar asta nu e nici satisfacerea dorinței de inovație, nici cucerirea necunoscutului, ci obținerea monopolului sau măcar a unor condiții privilegiate de a desfășura afacerile. Menținerea necritică a cetățeanului cu putere de expresie sau înrolarea lui automată în grupuri necredibile. Forța lobby‑ului și a think‑tank‑ului a produs prăbușiri de încredere inclusiv în rândul oamenilor de știință, cei care până în anii ’70 încă își mențineau o aură. Luptele mediatice pentru interpretarea încălzirii globale au decredibilizat instituții considerate independente și invincibile. Pentru orice acțiune controversată se înființează automat tabere „pro“ și tabere „contra“, care se acuză reciproc de finanțări și interese necurate. Lobby‑ul și‑a înghițit și criticii, le‑a înghițit și retorica. Însă rolul fundamental de bruiaj este îndeplinit atunci când accesul la datele esențiale pentru judecarea unui fenomen social sau politic este obscurizat. Lobby‑ul duce discret informația trunchiată convingător cât mai aproape de decident, think‑tank‑urile și companiile de cosmetizare a mesajului fac restul: duc luptele zgomotoase din spațiul public.
Costi Rogozanu este editor la voxpublica.ro,
blog colectiv lansat de F5, divizia de new media a trustului Realitatea Media
