După 10 ani de creştere continuă, piaţa rezidenţială din Regatul Unit a dat primele semne de ponderare în 2005. Lucrurile s-au schimbat rapid, deoarece anul 2006 a adus noi majorări ale preţurilor la locuinţe.

Global Property Guide raportează o creştere de 9,3%, de aproape trei ori mai mare faţă de anul anterior. Cea mai puternică apreciere s-a înregistrat însă în Irlanda de Nord: plus 44 de procente. În Londra, costurilor la case au urcat de aproape cinci ori în 2006, ajungând la 11%, iar în Scoţia locuinţele s-au scumpit cu 16 procente.

Aprecierea pieţei rezidenţiale nu s-a oprit la sfârşitul anului trecut. Trimestul I din 2007 s-a remarcat printr-o puternică majorarea de preţuri. Astfel, în Irlanda de Nord locuinţele s-au scumpit cu peste 57 de procente, în Londra cu 14,3 procente, iar în Regatul Unit cu 9,5 procente.

În ciuda evoluţie crescătoare a preţurilor de pe acest segment de piaţă, Regatul Unit rămâne încă atractiv pentru investitori. Şi asta pentru că randamentele sunt încă bune, sistemul legislativ apără drepturile proprietarilor, iar taxele sunt relativ scăzute în comparaţie cu statele din regiune.

La nivel european, proprietăţi mai scumpe se tranzacţionează doar în Monaco, unde preţul se apropie de 25.000 de euro pe mp.