Apartamentele al căror preţ se încadrează între 120.000 şi 200.000 euro sunt cele mai tranzacţionate proprietăţi din piaţă, pe segmentul rezidenţial al clasei cu venituri peste medie, care le permit acestora împrumuturi consistente la bănci, susţin consultanţii companiei imobiliare EuroMetropola.
"Băncile stimulează puterea de cumpărare a românilor, întrecându-se între ele prin oferte tot mai avantajoase. Românii cu venituri peste medie nu ezită să se îndatoreze pentru 10-20 de ani la bănci, dacă aceasta le pot oferi şansa de a-şi cumpăra locuinţa mult visată", a afirmat managerul EuroMetropola, Monica Marin.
Potrivit analiştilor EuroMetropola, pentru un credit bancar de 150.000 euro, rata lunară va fi în jurul a 900 de euro, conform normelor Băncii Naţionale a României (BNR) la momentul încheierii tranzacţiilor, şi anume rata trebuia să reprezinte 35% din veniturile nete eligibile ale solicitanţilor. În aceste condiţii, pentru cei al căror salariu lunar se ridică la 2.000 de euro, obţinerea unui credit pentru suma de 150.000 de euro, este un obiectiv realizabil, au adăugat reprezentanţii companiei imobiliare.
"Pentru un astfel de buget, ofertele sunt foarte bogate în imobilele noi. Pentru sume ce variază între 124.000 euro şi 180.000 euro, suprafeţele apartamentelor depăşesc 100 mp", a mai spus reprezentantul EuroMetropola.

