money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Preţul locuinţelor noi nu se opreşte din cădere

Publicat la 03.05.2010, 09:49:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preţul locuinţelor noi nu se opreşte din cădere
Preţurile la apartamentele noi continuă să scadă, astfel că în luna aprilie acestea s-au redus cu 1,9% faţă de luna martie, cea mai mare scădere, de 4,4%, fiind înregistrată la apartamentele cu patru camere, iar cea mai mică scădere, de 0,9% a fost observată la cele cu trei camere, potrivit portalului Rezidenţial.net

În luna aprilie, preţul mediu al unei garsoniere dintr-un proiect rezidenţial a fost de 56.895 euro, cu 1,3% mai puţin faţă de luna precedentă. În cazul apartamentelor cu două camere, scăderea de preţ a fost de aproape 1%, ajungându-se la un preţ mediu de 86.667 de euro.

Printre cele mai căutate ansambluri rezidenţiale în luna aprilie se numără Militari Residence, unde preţurile pornesc de la 37.400 euro, Confort City, unde cea mai ieftină locuinţă este de 39.500 euro, şi Style Residence din MIlitari, unde preţurile pornesc de la 36.100 euro.

Scădere anuală de 20%

Comparativ cu luna aprilie a anului trecut, cea mai mare scădere de preţ s-a înregistrat la apartamentele cu trei camere. Astfel, de la preţul mediu cerut de 168.635 de euro în 2009, dezvoltatorii au redus tariful cu 23%. O scădere de 20% a fost înregistrată în cazul apartamentelor cu două camere: în 2009 acestea erau scoase la vânzare la un preţ mediu de 109.066 euro. De asemenea, garsonierele s-au ieftinit cu 19% de la 70.008 euro, iar cea mai mică scădere a fost observată în cazul apartamentelor cu patru camere, de 12%.

Cât despre banii pe care românii i-ar da pe apartamente, 69% dintre viziatorii site-ului caută locuinţe sub preţul de 60.000 de euro, 27% sunt dispuşi să plătească 100.000 de euro şi doar 4% îşi permit locuinţe mai scumpe de 100.000 de euro.

9.000 de locuinţe noi stau goale în Bucureşti


În 2009, oferta de locuinţe noi de pe piaţa imobiliară s-a îmbogăţit în primul semestru cu 2.000 de apartamente, iar în ce-a de-a doua jumătate a anului cu alte 4.000 de unităţi. Cele 6.000 de unităţi livrate au dus la crearea unui stoc total de 11.000 de locuinţe, din care 9.000 nevândute, potrivit celui mai recent studiu al companiei de consultanţă imobiliară Colliers International România.

Apetitul românilor pentru locuinţele noi s-a redus dramatic în 2009, astfel că dezvoltatorii nu au reuşit să vândă decât 1.300 de unităţi, în scădere cu 63% faţă de 2008.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, la sfârşitul anului 2009, preţul mediu de vânzare a fost de 1.300 de euro/mp (fără TVA), în scădere cu 19% faţă de sfârşitul anului 2008. Acelaşi raport arată că în acest an, segmentul rezidenţial va înregistra aceeaşi evoluţie ca şi în 2009, cu o ofertă aproape neschimbată, cu o cerere care va depinde în mare măsură de iniţiativele guvernanţilor, şi cu preţuri care vor continua să scadă, însă într-un ritm mai scăzut.

„Dacă în trei-şase luni de zile economia nu dă semne de creştere, atunci în mod sigur preţurile locuinţelor noi vor continua să scadă cu 5-10%. Dacă apar aceste semnale, atunci preţurile o să se menţină şi o să apară şi clienţi. Marea majoritate a proiectelor sunt finanţate de către bănci, costul terenului este mare, iar dacă dezvoltatorii mai scad din preţuri, atunci băncile nu îşi recuperează banii. De aceea băncile nu-şi forţează clienţii să scadă preţurile, iar dezvoltatorii care nu au fost presaţi să vândă, aşteaptă şi speră o revenire a pieţei”, a declarat pentru Money.ro, Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite