Potrivit unui comunicat al CN Loteria Română, în 1 februarie a fost semnat contractul cu CEC Bank.
”În baza acestui contract, până la sfârşitul lunii februarie, se vor instala echipamente POS în agenţiile loto proprii din toată ţară, practic în 903 puncte de vânzare a produselor loteristice. Precizăm faptul că, în prezent, s-au redeschis aproape toate agenţiile loto pentru comercializarea biletelor de tip loto, Pronosport şi lozuri. În urmă implementării acestui sistem de plata în toate agenţiile loto proprii jucătorii vor putea achiziţiona produsele loteristice preferate utilizând orice tip de card emis de băncile din ţară sau din străinătate. Prin facilitatea contactless, care oferă inclusiv posibilitatea plăţii cu telefonul mobil în cazul jucătorilor care au aplicaţie de plata, pe lângă plata obişnuită cu cardul ori plata cash, se diversifică şi totodată se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor pe care Loteria Română le oferă jucătorilor săi venind astfel în întâmpinarea aşteptărilor şi nevoilor acestora”, a transmis, miercuri, Loteria Română.

