Lovitură pentru firme. Au început amenzile
Publicat la 04.05.2015, 03:49:20
De la începutul lui 2014 şi până în prezent, Garda de Mediu a efectuat mai multe controale la nivel naţional în baza legii 211/2011, au declarat reprezentanţii instituţiei. Potrivit acestora, în urma controalelor au fost aplicate şi două sancţiuni.
Actul normativ, intrat în vigoare încă din 2011, obligă majoritatea firmelor din România să desemneze o persoană care să se ocupe cu managementul deşeurilor. Deţinătorii/Producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, precum şi operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmarească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau sa delege această obligaţie unei terţe persoane.", arată legea 211/2011 la articolul 22.
Potrivit aceluiaşi document, persoana desemnată ca „responsabil cu gestionarea deşeurilor" trebuie să parcurgă un curs de specialitate ţinut de specialişti în domeniu. Firmele care nu respectă prevederile legale pot fi sancţionate cu amenzi de până la 30.000 de lei.
Lista deşeurilor pentru care este nevoie de un „gestionar" pregătit ca atare este extrem de amplă şi include becuri, ambalaje de carton şi plastic, componente de calculator sau hârtie pentru imprimantă, adică obiecte pe care le utilizează orice firmă. Un statut special, definit de alte legi, au doar cei care lucrează cu deşeuri foarte poluante cum ar fi anvelopele, resturile de origine animală, substanţele toxice sau materialele radioactive.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
