money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMihai Voican

LOVITURĂ pentru PSD. Politizarea companiilor de stat, neconstituțională

Publicat la 13.02.2018, 13:40:45

Distribuie:WhatsAppFacebookX
LOVITURĂ pentru PSD. Politizarea companiilor de stat, neconstituțională
Urmărește money.ro pe Google News
"Am admis aceasta sesizare (...) in principal pentru incalcarea principiului bicameralismului. Legea pleca de la initiator cu vreo trei exceptii de la aplicarea OUG, intr-o Camera s-au mai adaugat vreo 30 si in alta Camera s-a triplat numarul fara ca sa fie trecute toate acestea prin ambele Camere. Pe de alta parte, legea modificatoare cuprinde un text neconstitutional potrivit caruia Guvernul, la randul lui, poate sa adauge cate alte intreprinderi vrea ca sa le excepteze de la prevederile legii corporative", a anuntat presedintele Curtii, Valer Dorneanu, la finalul sedintei, citat de Agerpres. Obiectia de neconstitutionalitate a fost formulata de 64 deputati liberali. In decembrie, Parlamentul a aprobat o lege prin care circa 100 de companii de stat urmau sa fie exceptate de la aplicarea legislatiei privind guvernanta corporativa.Altfel spus, managerii acestora vor fi selectati dupa criterii politice.   Articolul integral pe HOTNEWS.    

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite