Lucas Demetrios Papademos, 65 de ani, şi şi-a făcut sutdiile universitare la Massachusetts Institute of Technology, SUA, în anii '70, de unde a obţinut o dilplomă în fizică. A urmat apoi un master de inginerie electrică şi a obţinut doctoratul în economie în 1978.

 

A urmat apoi o carieră în mediul academic la Universitatea Columbia şi la Univestitatea din Atena până în 1985.

 

În 1980 a ocupat funcţia de economist la Rezerva Federală din Boston, apoi a fost economist şef la Banca Naţională a Greciei din 1985, de unde a avansat până în poziţia de guvernator, funcţie deţinută între 1994 şi 2002. De acolo a ajuns la Banca Centrală Europeană, unde a preluat funcţia de viceguvernator de la Christian Noyer începând cu 2002. În 2010 a fost înlocuit de Vítor Constâncio, potrughezul care deţine şi acum această funcţie.

 

Papademos a devenit consilier al lui Papandreou după ce-a părăsit postul de la BCE şi este membru al Comisiei Trilaterale din 1998.