money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Lucian Aldescu, CEO DPD (Pegasus) România: Economia este și va fi foarte afectatã de relocãri de producție

Publicat la 23.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lucian Aldescu, CEO DPD (Pegasus) România: Economia este și va fi foarte afectatã de relocãri de producție

> Cum credeţi că se va încheia 2009 pentru companiile prezente în piaţa de curierat?

Anul acesta, cred că vor fi companii mici care vor intra în faliment. Acum, multe companii, chiar şi medii, ca să supravieţuiască în piaţă, vor merge cu preţurile în jos.

Sunt clienţi care se mută acolo unde sunt preţuri mai mici, dar pe care o să-i vedem, anul viitor, că revin la cei de unde au plecat, din cauză că firmele mici nu le vor mai oferi stabilitate.

Din momentul în care vor lucra cu preţuri de dumping (n. red. - vânzarea de produse sub preţul de producţie), nu o să-şi mai poată plăti oamenii şi datoriile. În prezent, chiar dacă există contracte deja semnate pentru o anumită perioadă, după trei luni, clientul poate să vină la tine şi să-ţi spună: “Eu îţi plătesc cam mult”. Totuşi, ai nişte factori care te ajută să mergi mai departe.

Depinde de ce fel de management ai, ce asociaţi ai, cât de puternici sunt, dar şi ce servicii oferi. Noi avem deja clienţi care se întorc.

> În context, cum caracterizaţi economia din România?

Este şi va fi foarte mult afectată de relocarea de facilităţi. Au loc relocări de logistică, relocări de producţie, din păcate. Se duc în Bulgaria, care este aproape, şi le dă, probabil, o reducere de taxe. În privinţa investiţiilor străine, toată lumea aşteaptă oportunităţile. Probabil că vom mai auzi despre investiţii străine în acest an. Cred că vor fi oportunităţi în domeniul imobiliar. Dar vor fi şi industrii din domeniul alimentar care vor fi caracterizate de schimbări importante. Pe de altă parte, este posibil să se facă investiţii în agricultură, care consider că ar reprezenta o şansă pentru România. Din păcate însă, suntem, în continuare, mult mai afectaţi de şomaj decât alte regiuni, din cauză că, la noi, nu este niciun fel de politică. În Germania, de exemplu, statul intervine şi ajută companiile să susþinã angajaţii. Sigurul efect bun este că începem să ne educăm clasa muncitoare. Mai mult, suntem lipsiţi de finalitate, când vine vorba despre cadrul legislativ. Nu măsurăm iniţiativele.

> Preluarea a 80% din Pegasus s-a realizat înainte să se declanşeze criza. Care au fost principalele schimbări care au apărut în companie, în ultimul an?

Am fost achiziţionaţi de GeoPost şi de Yurtici Kargo, din punct de vedere, să zicem, de guvernanţă a companiei. Astfel, când vine vorba despre raportări, bugete, discutăm foarte mult cu reprezentanţii celor doi acţionari. Însă, din punct de vedere operaţional, vorbim foarte mult cu echipa DPD, care este din Germania. Avem francezi şi turci la masă, unde discutăm bugete şi diferitele schimbări. DPD este brandul pe care GeoPost îl împinge pe piaţă. De altfel, în urmă cu câţiva ani, GeoPost a achiziţionat DPD, care atunci se numea Deutsche Packet, era o firmă locală germană, care avea foarte mulţi asociaţi şi subcontractori. Au transformat firma în DPD şi, acum, o promovează la nivel european. În prezent, sub aspectul cotei de piaţă în Europa, DHL are 16%, DPD - 14%, iar TNT - 12%.

> Ce strategie urmăriţi pentru a atrage un număr mai mare de clienţi?

Anul trecut numărul de clienţi a crescut. În acest an însă s-a observat o scãdere. Aceştia au plecat de la express către produse clasice. Există Poşta electronică, există Poşta Română. Am pierdut pe segmentul de corespondenţă - coletărie mică, uşoară. Undeva la aproape 10% din cifra de afaceri pentru Poşta Română, de exemplu. Există o migraţie de produse, iar cele pentru express au căzut, pentru că sunt cele mai scumpe. Avem şi noi produse express în companie, transportate pe cale aeriană. Acestea au scăzut cu 50%. Ne-am întrebat unde au dispărut? Evident, 30% s-au dus la rutier.

> Din ce zone aţi pierdut clienţi?

Foarte mulþi clienţi din zona de retail, care sunt cei mai afectaţi de criză şi stresaţi de preţuri. Domeniul bancar este stabil. Anul viitor vor exista politici de preluare, dar nu mă refer la preluarea unei companii, ci la preluarea clienţilor. Ai deja un brand şi începi să preiei clienţii. Cei mici, care acum luptă să ia portofolii, la un moment dat, vor ceda.

> Cu cât a crescut Pegasus de când a fost preluată?

De când am fost achiziţionaţi, suntem într-o perioadă de tranziţie, în care lumea trebuie să înţeleagă ce vrem. Avem avantaje. Avem o mult mai mare deschidere de a încheia colaborări cu companii mari, ceea ce, poate, până acum era mai greu. Avem contracte cu Vodafone, Romtelecom. În privinţa Orange, am încheiat colaborarea după 11 ani. Ei aveau nişte abonamente la noi. Iar noi a trebuit să alegem un singur operator. Drept urmare, nu au decis să mai lucreze cu noi. Orange împărţea serviciile între noi şi FAN Courier.

> Ce înseamnă GeoPost, la nivel de regiune?

În regiune au achiziţionat aproape tot, în Grecia, în Polonia, în Bulgaria se aflã în curs de achiziţie. Ei au la bază un soft, o experienţă de mai mulţi ani. Acum au brandul acesta şi în România, ceea ce înseamnă că Pegasus va dispărea. În continuare suntem Pegasus Curier SA, dar, la finele anului viitor, probabil, nu mai vorbim despre Pegasus. Toate maşinile vor fi branduite cu DPD, anul viitor. Campania de rebranding am estimat-o undeva la 300.000 de euro.

> Acest lucru înseamnă că Poşta Franceză va acoperi, în următorii doi-trei ani, tot Estul Europei?

Da, acesta este targetul, iar legătura cu Yurtici este o legătură strategică, pentru că se va merge către Orient şi mai departe. Aceasta este strategia. Există deja DPD în China, în India. Noi am implementat şi DPD naţional clasic și DPD internaţional clasic. Înseamnă că-ţi voi livra un colet între 24 şi 48 ore în România şi între 24 de ore şi trei-patru zile în Europa, pe clasic.

> Unele companii au anunţat scădere. Dvs. aţi crescut în semestrul întâi.

Am anunţat creşteri cu 20% în primul trimestru al acestui an, care s-au temperat însă în al doilea trimestru, când creşterea a fost de numai 9%. De când a fost preluată compania, s-a investit circa un milion de euro. La achiziţie, s-a decis că ar fi nevoie de aproximativ trei milioane de euro, pe o perioadă între trei şi cinci ani. Sperăm ca anul viitor cifra de afaceri va crește cu aproximativ 20-30%.

> Recent, aţi fost numit CEO al DPT (Pegasus), înlocuindu-l în funcţie pe James Gray-Cheape.

James fost avansat, alături de Consiliul Director. Este încă un asociat activ. Decizia a fost luată de noi. Vom urmări în continuare ţintele, în condiţiile în care, în câţiva ani, vrem să ne aflăm în Top 3 companii pe piaţa internă.


CV Lucian Aldescu


Profil Companie

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite