În ceea ce priveşte inflaţia anului în curs, Lucian Anghel consideră că ţinta propusă de BNR pentru 2008, aceea de 4,8%, este un scenariu optimist, dar nu imposibil de atins.
"Dacă am vedea la finele anului 2008, o inflaţie de 4,8%, aceasta ar însemna limita superioară a ţintei de inflaţie urmărită de Banca Centrală, acesta ar fi un scenariu optimist, dar nu imposibil. În condiţiile în care prognozele meteo, pentru că suntem meteo-dependenţi, sunt optimiste, este posibil ca urmare a unui un an agricol normal, să avem surprize plăcute din acest punct de vedere, în special pentru acelele preţuri volatile care au creat o mare problemă nu numai în România, ci şi în Europa Centrală şi de Est." În acest context, Lucian Anghel a dat exemplul Cehiei, care a reuşit să ajungă de la un nivel al inflaţiei de sub 2% la o inflaţie de peste 5% în 2007, datorită creşterii preţutilor produselor alimentare şi energiei.
Economistul şef al BCR, estimează un nivel al inflaţiei anuale pe 2008 apropiat de 5%.
Deficitul comercial va creşte cu 50% în 2007, estimează economistul şef al Băncii Comerciale Române, Lucian Anghel. Deşi pe termen lung avansul va încetini, pentru 2008 Lucian Anghel estimează o adâncire a diferenţei dintre importuri şi exporturi de până la 14% din Produsul Intern Brut. Anul acesta va aduce o creştere a PIB-ului undeva în jur de 6%, în concepţia lui Anghel, iar dacă va fi un an agricol bun, este posibil chiar să crească spre 6 procente.
Lucian Anghel: Rata inflaţiei pentru anul 2007 va fi undeva uşor sub 7%
Publicat la 10.01.2008, 10:09:30
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
