"Un curs de 4 lei pentru un euro este extrem de improbabil, în primul rând datorită întăririi politicii monetare, care va suscita în a doua parte a anului o corecţie", a spus Lucian Anghel, în cadrul conferinţei de lansare a Equity Romanian Country Report.

Economistul şef a BCR a precizat că la valoarea actuală, apropiată de 3,80 lei/euro, moneda naţională este subevaluată, în timp ce la 4 lei pentru un euro, inflaţia ar sălta cu 3-4 puncte procentuale.

La finalul lui 2007, inflaţia anuală a fost de 6,57%, cu 1,5 puncte procentuale peste marja superioară a intervalului de 3-5% care încadrea ţinta de inflaţie a BNR pentru anul trecut, de 4%.

Referitor la dobânda de politică monetară, Anghel a spus că, în condiţiile în care leul continuă să se deprecieze, am putea asista, la şedinţa boardului băncii centrale din 4 februarie, la o majorare a dobânzii de politică monetară cu 0,5%, până la 8,5%, în încercarea BNR de a oferi suport monedei naţionale.

Leul a pierdut 4,2% în faţa euro de la finalul anului trecut şi până în prezent, de la o curs de 3,6102 lei/euro afişat de BNR pentru 28 decembrie 2007 până la cursul de schimb de referinţă de 3,7619 lei/euro de marţi, care reprezintă un minim pentru leu al ultimilor trei ani în raport cu moneda europeană.

Sursa: NewsIn