În România, statul pretinde că ar trebui să primească o taxă pe muncă de 45%. Nu prea reușește să-i obțină. Doar un milion de salariați care nu lucrează la stat declară mai mult decât salariul pe economie. În rest, oamenii își obțin veniturile sub diverse alte forme. Legale (drepturi de autor, PFA, firmă, offshore etc.) sau ilegale (bani în palmă, la negru). Ce face statul în situația asta? Îi pedepsește pe cei care își declară totuși veniturile, pentru că pe ceilalți nu se pricepe să-i găsească.

Exact ca profesorii tembeli care-i pedepsesc pentru chiul în masă tocmai pe puținii elevi rămași în clasă, după care se miră că nu mai vine nimeni la orele lor.

Impozitarea muncii este enormă pentru România. Pentru că nu suntem o țară dezvoltată, cu care ne-ar plăcea să ne comparăm, iar contribuabilii au probleme în a-și îndestula foamea înainte de-a plăti iluzorii dar scumpe servicii publice.
Potrivit Eurostat, rata medie de taxare a muncii a fost în 2008 de 40,9%. Era deja a opta cea mai mare din UE. În 2009, guvernul a mărit CAS cu 3,3 puncte, ducând România aproape de vârful piramidei. Un stat inteligent, Irlanda, se mulțumește cu 20%. Citește mai departe comentariul lui Lucian Davidescu pe Standard.ro