money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Lucrarile de constructii au avansat cu 31,8% in primele cinci luni

Publicat la 04.07.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lucrarile de constructii au avansat  cu 31,8% in primele cinci luni

Desi sectorul constructiilor si-a dublat aportul la cresterea economica in 2006, ponderea acestuia in produsul intern brut (PIB) a ramas relativ redusa, la circa 7%. Avansul inregistrat de sector anul trecut a fost de 19,4% comparativ cu 2005. Din cresterea de  7,7% inregistrata de PIB anul trecut, constructiile au adus 1,2%. Pentru orizontul de timp 2007-2013, sectorul constructiilor este estimat ca fiind cel mai dinamic sector de activitate, astfel ca ponderea acestuia in PIB va creste la peste 10%.

Accentul se va pune pe constructia de locuinte, cunoscut fiind deficitul din marile aglomerari urbane, dar si pe constructiile in infrastructura. De altfel, proiectele rezidentiale si nerezidentiale au generat avansul lucrarilor de constructii cu 27,5% in mai, fata de ace­easi luna a anului trecut. Pe tipuri de constructii s-au inregistrat cresteri in primele cinci luni la lucrarile executate la cladiri rezidentiale, cu 34,8%, cladiri nerezidentiale cu 34,6% si constructiile ingineresti cu 29,9%.

In intervalul ianuarie-mai, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul precedent, valoarea lucrarilor de constructii a inregis­trat, in termeni reali, o crestere cu  31,8%, sustinuta de toate cele trei elemente de structura. Lucrarile de constructii noi au inregistrat un avans de 2,6%, reparatiile capitale au urcat cu 30,2%, in timp ce  lucrarile de intretinere si reparatii curente au crescut cu 30,9%. Lucrarile de constructii au crescut in luna mai fata de luna aprilie 2007 cu 8,3%, arata comunicatul INS.

Cladirile rezidentiale au inregis­trat un avans de 3%, iar cons­truc­tiile ingineresti au crescut, in mai, cu 16,3% fata de luna anterioara. Pe elemente de struc­tura s-au inregis­trat, de asemenea, cresteri la toate componentele astfel: lucrarile de reparatii capitale cu 14,6%, lucrarile de intretinere si reparatii curente cu 8,6% si lucrarile de constructii noi cu 7%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite