Lucrările de extindere a centurii de nord a Capitalei au fost demarate miercuri
Publicat la 30.04.2008, 10:54:07
Lucrările de extindere a centurii de nord a Capitalei au fost demarate miercuri şi presupun lărgirea la patru benzi a şoselei, construirea unui pasaj suprateran peste DN1 A şi construirea legăturii între DN7 şi DN1 A, investiţii totale de 50 milioane de euro.
Lărgirea la patru benzi a şoselei de centură şi construirea pasajului suprateran peste DN1 A, Bucureşti- Târgovişte, vor fi realizate de către firma austriacă Alpine. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 30 milioane euro, iar termenul de finalizare este de 18 luni pentru lucrările de lărgire la patru benzi a centurii şi de 24 de luni pentru realizarea pasajului suprateran.
Pe de altă parte, construirea legăturii între DN7 şi DN1A are ca scop închiderea inelului centurii Capitalei în partea de nord şi fluidizarea traficului în acea zonă. Realizarea acestui proiect este făcută de firma grecească Akor SA şi are o valoare de 20 milioane de euro. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.
"La intersecţia cu DN1A va exista un sens giratoriu şi se va realiza un pasaj suprateran peste acesta pentru a se fluidiza traficul rutier pe şoseaua de centură care va fi lărgită la patru benzi", a declarat miercuri ministrul transporturilor, Ludovic Orban.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





