"În acest moment se reface studiul de fezabilitate realizat în 1999 deoarece datele de atunci nu mai sunt conforme cu cele de acum. Studiul de fezabilitate va fi finalizat până la începutul lunii februarie 2008. Autostrada va fi realizată prin concesiune, iar utilizatorii vor plăti o taxă", a precizat ministrul transporturilor, Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, până la finele anului 2008 se va organiza licitaţia pentru alegerea constructorului şi se va semna contractul pentru concesionarea lucrărilor. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat în prima jumătate a anului 2009.
Ministrul transporturilor Ludovic Orban a declarat, la sfârşitul lunii septembrie, că vor fi introduse taxe pe autostrăzile care vor fi concesionate, respectiv autostrăzile Sibiu-Piteşti, Braşov-Ploieşti, Focşani-Bacău şi Târgu Mureş-Iaşi, fiind excluse autostrăzile Soarelui şi Bucureşti-Piteşti. Astfel, vor fi construite autostrăzi prin parteneriat public-privat. Autostrăzile vor fi concesionate pe o durată cuprinsă între 20 şi 30 de ani, iar costurile pentru autostrăzi vor fi suportate de firmele respective care îşi vor recupera banii din colectarea de taxe.
Ministerul Transporturilor intenţionează să concesioneze în următorii trei ani aproximativ 1.400 km de autostradă şi drumuri expres din 2200 km care vor fi construiţi în România.
Sursa: NewsIn
Lucrările la autostrada Sibiu-Ploieşti încep în 2009
Publicat la 11.12.2007, 11:33:49
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
