money.ro
Piețe financiaremoney.ro

LukOil a descoperit zacaminte de petrol in Columbia

Publicat la 08.02.2007, 11:54:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
LukOil a descoperit zacaminte de petrol in Columbia
Compania LukOil a descoperit un important zăcământ de petrol în Columbia, arată un comunicat al companiei. Rezervele estimate se ridică la peste 100 milioane barili şi este primul proiect rusesc în emisfera occidentală.

Contractul pentru blocul Condor prevede efectuarea lucrărilor de prospecţiuni geologice în decurs de 6 ani, iar în cazul începerii comercializării hidrocarburilor, exploatarea zăcământului pe parcursul a 22 de ani.

LukOil este pincipala companie petrolieră din Rusia. Ultimele date financiare indică faptul că firma a avut un profit de 2,43 miliarde de dolari în al treilea trimestru al anului 2006, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Lukoil a adăugat că profiturile nete în primele nouă luni ale anului au crescut până la 6,44 miliarde de dolari, cu mult peste valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, de 4,8 miliarde de dolari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite