money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Lukoil ar putea vinde petrol în ruble, dacă dolarul va continua să se deprecieze

Publicat la 13.12.2007, 08:32:39

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lukoil ar putea vinde petrol în ruble, dacă dolarul va continua să se deprecieze
Urmărește money.ro pe Google News
Compania îşi extinde deja campania de vânzări a produselor rafinate în interiorul Rusiei, pentru a-şi spori veniturile, a declarat directorul de dezvoltare strategică al Lukoil, Andrei Gaidamaka. "Suntem îngrijoraţi de slăbiciunea dolarului", a precizat acesta la New York. "Atât timp cât venitul este calculat în dolari şi cheltuielile sunt calculate în ruble, iar venitul scade din cauza deprecierii dolarului, trebuie să facem ceva", a declarat acesta.

Rubla s-a apreciat cu 14%-15% faţă de dolar în primele nouă luni ale anului, conform declaraţiilor oficialului rus. Gaidamaka a precizat că producătorii de petrol au avut noroc că preţurile la petrol au crescut, contracarând efectul deprecierii dolarului. Oficialul rus a subliniat că grupul pe care îl reprezintă nu va renunţa în totalitate la vânzarea petrolului în dolari. "Petrolul este un bun comercializat în principal în dolari şi trebuie să acceptăm această realitate a pieţei".

Gaidamaka a precizat însă că dacă Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol îşi va modifica politica, renunţând la comercializarea petrolului în dolari, "cred că majoritatea producătorilor din lume vor fi nevoiţi să facă la fel".

Preşedintele adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că grupul pe care îl reprezintă, ce livrează un sfert din gazele naturale consumate în Europa, analizează posibilitatea vânzării petrolului şi gazelor naturale produse în ruble, în locul dolarilor sau euro. Ideea vânzării hidrocarburilor în ruble face parte din aceeaşi categorie cu cea a declaraţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin, şi alţi înalţi oficiali ruşi, care vâd un rol mult mai important pentru moneda rusă pe piaţa internaţională.

Rubla, privită cu neîncredere pe pieţele mondiale după deprecierile masive din anii 1990, s-a apreciet constant din 2003, susţinută de influxuri record de capital străin, provenite din exportul de petrol şi gaze naturale.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite