Sâmbătă, 6 decembrie, în prima zi a sărbătorilor de iarnă din Bucureşti, va fi instalat şi iluminat, în Piaţa Universităţii, un brad natural înalt de 17 de metri, a mai anunţat edilul-şef al Capitalei. Alţi cinci brazi, decoraţi în roşu şi auriu, vor fi instalaţi tot în zone centrale, în parcurile Academiei, Herăstrău şi Tineretului, dar şi în Regie.
Sorin Oprescu va aprinde luminiţele de la Primăria Capitalei.
Bulevardele Capitalei vor fi luminate de 520.000 de becuri tip led şi de 168.000 de globuri luminoase. În Parcul Unirii va fi amenajat Oraşul lui Moş Crăciun, unde va fi instalată şi o scenă pe care vor cânta atât artişti cunoscuţi, cât şi copii. O astfel de scenă va fi şi în Parcul Tineretului.
Potrivit programului de sărbători pregătit de edili, pe 21 decembrie, 4.000 de Moşi Crăciun vor colinda străzile Capitalei şi vor împărţi copiilor jucării şi dulciuri. Recordul actual, consemnat de Cartea Recordurilor, este de 3.300 de Moşi.
Pe 27 decembrie, va fi preparat cel mai mare cârnat din lume (2.250 de metri, recordul actual fiind atins în Serbia, 2.020 metri), iar o zi mai târziu - cel mai mare tort. Oprescu nu a precizat dimensiunile acestora, însă, promite el, cârnatul şi tortul vor avea câţiva centimetri în plus faţă de recordurile la zi.
Costurile doborârii recordurilor vor fi acoperite de sponsori, în timp ce primăria va cheltui cinci milioane de lei din bugetele instituţiilor subordonate, pentru sărbătorile de iarnă.
Oprescu a mai promis că, tot de sărbători, cei mici vor fi plimbaţi prin Capitală de sănii cu roţi trase de cai lipiţani.
Sărbătorile organizate în Capitală vor aduce, însă, şi restricţii în trafic. În intervalul 6 decembrie, ora 16.00 - 4 ianuarie, ora 16.00, traficul va fi restricţionat în zona Bulevardului Unirii, între Bulevardul I. C. Brătianu şi Bulevardul Libertăţii. De asemenea, în perioada 31 decembrie, ora 21.00 - 1 ianuarie, ora 10.00, nu se va circula în zona Bulevardului Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunilor Unite. Între 1 decembrie, ora 15.00 - 5 ianuarie, ora 7.00, traficul va fi restricţionat pe strada Edgar Quinet.
Evenimentele de iarnă vor fi organizate de Primăria Capitală, prin instituţiile de cultură subordonate - Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare şi Centrul de proiecte culturale ArCuB.
Sursa: NewsIn


