“Indiferent ce rezultate vor anunţa companiile listate la BVB pe trimestrul al treilea, influenţa corelaţiei cu pieţele globale va fi mai puternică. Potenţialul de creştere a acestora este încă mare şi, inclusiv la noi, am putea asista la testarea unor noi maxime anuale, dacă potenţialul amintit nu dă semnale de epuizare. Este loc de creştere pentru alte câteva şedinţe“, apreciază Adi Lupşan, directorul general adjunct al firmei de brokeraj Intercapital Invest.
Corelaţia cu pieţele lumii se face deja în cadrul aceleiaşi zile, aşa cum s-a întâmplat ieri, când piaţa bucureşteană a deschis în scădere, în ton cu pieţele europene, din cauza scăderilor de peste noapte de pe pieţele asiatice. Ulterior, “indicele futures american a revenit pe plus, trăgând după el şi bursele europene“, explică Adi Lupşan.
Indicele BET-FI al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) a înregistrat un nou maxim anual la 22.016 puncte. Toţi indicii BVB, cu excepţia celui energetic au înregistrat creşteri de 0,67-1,03%, pe fondul unei lichidităţi de 6,6 mil. euro, superioară mediei pe 2009, dar şi celei pe luna august. Analiştii cred că indicele BET-FI ţinteşte 27.000 de puncte, după care ar putea urma o corecţie negativă.
“Mă aştept ca tendinţa pozitivă să continue în perioada următoare, obiectivul BET-FI, după analizele noastre, fiind la 27,000. Foarte probabil ca acest nivel să fie confirmat în luna septembrie şi, fiindcă acolo avem şi o rezistenţă forte, sunt şanse reale ca piaţa să înregistreze apoi o schimbare negativă care să se întindă pe tot restul anului“, spune Dan Rusu, seful departamentului de analiză al societăţii de brokeraj BT Securities.
Lupşan: Rezultatele pe trimestrul III nu vor afecta Bursa
Publicat la 25.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
