money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Lupta pentru banii celor mai mari judete

Publicat la 21.05.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Lupta pentru banii celor mai mari judete

Liviu Voinea, presedintele Grupului de Economie Aplicata, a declarat pentru Business Standard ca prioritatile bugetelor locale vor fi stabilite in functie de alocarea de fonduri europene, iar domeniile prioritare vor fi cele de infrastructura si mediu. “Bugetele vor evolua in urmatorii ani in functie de bugetul national”, a precizat Voinea. Potrivit analistului Gabriel Biris, domeniul prioritar al consiliilor locale ar trebui sa fie infrastructura.

Potrivit datelor culese de Business Standard, dintre primele zece judete in functie de numarul de locuitori, Prahova are cel mai mare buget al Consiliului Judetean, cu aproape 81 milioane de euro. Printre candidatii la sefia CJ Prahova se numara actualul presedinte, fostul conservator Florin Anghel, fostul presedinte al CJ din perioada 2000-2004, social-democratul Mircea Cosma si fostul prefect al judetului Prahova, Nicolae Alexandri, din partea PNL. Un alt consiliu judetean cu un buget semnificativ este cel din Timis, condus in prezent de democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc.

Totalul veniturilor inregistrate de CJ Timis in acest an se ridica la peste 268 milioane de lei (75 mil. euro). Pentru sefia acestui consiliu se lupta si senatorul PSD, Ilie Sarbu, care are in vedere sporirea banilor din bugetul local prin aplicarea proiectelor sale prioritare - drumurile judetene si cele nationale care traverseaza judetul, pentru care are in vedere o finantare europeana.

“Finantarea proiectelor mele legate de drumuri se poate face foarte bine din fonduri europene”, a aratat pentru Business Standard senatorul Ilie Sarbu. Peste 254 milioane de lei (71 mil. euro) s-au strans si in bugetul Consiliului Judetean Iasi, pentru a carui sefie, cele mai multe sanse le are senatorul PD-L Dan Carlan.

Alt judet cu un buget consistent este si Constanta, al carui Consiliu Judetean beneficiaza in 2008 de 230 milioane de lei (64 mil. euro). Presedintia acestui consiliu este ravnita de actualul sef al CJ, pesedistul Nicusor Constantinescu, cel care are si cele mai mari sanse.

Peste 214 milioane de lei (60 mil. euro) s-au strans in 2008 in bugetul CJ Suceava. Pentru sefia acestuia a ales sa se lupte si democrat-liberalul Gheorghe Flutur, fost ministru si senator. Consiliul Judetean Cluj are un buget pe 2008 de peste 201 milioane de lei (56 mil. euro). Alaturi de actualul sef al CJ, liberalul Marius Nicoara, a intrat in cursa electorala pentru acest fotoliu si deputatul PSD Vasile Soporan.

De asemenea, bugetul Consiliului Judetean Brasov, condus de liberalul Aristotel Cancescu, se ridica la aproape 200 de milioane (56 mil. euro). Pentru sefia CJ Brasov s-a inscris in cursa si senatorul PSD Octavian Neagoe.

In Bacau, Consiliul Judetean, condus de pesedistul Dragos Adrian Benea, dispune in 2008 de un buget total de peste 186 milioane de lei (52 mil. euro).

De altfel, adversar declarat al edilului Bacaului - liberalul Romeo Stavarache -, actualul sef al CJ este favoritul cursei electorale pentru aceasta functie. Benea este un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacobov. Pentru a-l invinge pe Benea, PNL si PD-L au lansat in cursa electorala doi parlamentari: deputatii Ioan Palar, respectiv Vasile Nistor.

In judetul Dolj, Consiliul Judetean, cu un buget de peste 173 milioane de lei (48 mil. euro), este vanat si de senatorul PD-L, Radu Berceanu. Bugetul rectificat al Consiliului Judetean Galati, condus de conservatorul Eugen Durbaca, se ridica la aproape 167 milioane de lei (47 mil. euro).

Ministrul pentru IMM-uri, liberalul Ovidiu Silaghi, s-a inscris in lupta electorala pentru sefia Consiliului Judetean Satu-Mare. Bugetul acestuia se ridica la peste 164 milioane de lei (46 mil. euro). Ministrul a declarat pentru Business Standard ca bugetul CJ ar putea creste daca s-ar pune la punct infrastructura - prioritatea programului sau electoral, alaturi de dezvoltarea turismului..

Deputatul Cezar Preda a ales sa dea politica de la centru pentru sefia CJ Buzau, in cazul in care va iesi invingator in cursa pentru locale. Bugetul consiliului din acest judet se ridica la peste 145 milioane de lei (41 mil. euro).

In opinia lui Preda fondurile europene pot ajuta la cresterea veniturilor judetului. Pentru sefia Consiliului Judetean Arges, al carui buget depaseste 143 milioane de lei (43 mil. euro), se bat atat actualul presedinte, Constantin Nicolescu (PSD), cat si doua nume sonore in politica de la centru: vicepresedintele PNL, deputatul Adrian Miutescu, si unul dintre liderii PD-L, deputatul Cristian Boureanu.

Consiliul Judetean Vrancea, condus in prezent de social-democratul Marian Oprisan, a avut un buget de peste 115 mil. lei (35 mil. euro) in 2007. Pentru sefia consiliului s-a inscris in cursa si deputatul PNL Nini Sapunaru.

Argumentul competitiv al fiecarui judet din tara va fi analizat mai detaliat si in cadrul proiectului “Miza judetelor” de la Money Channel, care va debuta la inceputul lunii iunie dupa primul tur al alegerilor locale.

“Dezbaterea pe care o vom televiza pentru inceput in sase dintre judetele tarii va aduce fata in fata oamenii de afaceri - care vor construi lista de prioritati economice-presedintele Consiliului Judetean, adica cu cel de semnatura caruia va depinde realizarea acestor proiecte”, spune Daniel Apostol, realizator la Money Channel. “Vom prezenta pas cu pas realizari sau nerealizari ale principalelor obiective din agenda electorala care au ca obiect MIZA judetului respectiv”, spune si redactorul-sef Sorin Freciu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite