De altfel, Daniel Piette, directorul pentru investitii al LVMH, se afla in discutii cu directorul pe regiunea Asiei de Sud si a Orientului Mijlociu, Ravi Thakran, pentru a gasi noi companii in care sa investeasca in acea zona, potrivit Economic Times. Surse apropiate negocierilor au declarat ca LVMH ia in calcul deschiderea unei fabrici de pantofi in India. Miscarea vine pe fondul deciziei gigantului din industria luxului de a lansa, pana in luna martie a anului viitor, un fond privat de investitii pentru India. Oficialii companiei au declarat ca investitiile viitoare ar putea include ceasuri, bijuterii, mobilier si turism. Acestea ar putea fi facute alaturi de jucatori de talie medie. “Exploram toate sectoarele, mai ales cele care nu ar interesa alte fonduri de investitii”, a declarat un oficial al companiei. LVMH a lansat alte doua fonduri de investitii pentru Europa, pentru investitii in domeniul principal de activitate. Saptamana aceasta, Bernard Arnault, CEO al LVMH, a declarat ca sumele cheltuite pentru articolele de lux se vor dubla in urmatorii cinci ani. Valoarea pietei luxului ar putea ajunge, in 2012, la 300 mld. euro, a declarat Arnault la Moscova. Motorul evolutiei este constituit de noii clienti din Rusia, China si India, ale caror venituri, in crestere, le permit sa cumpere mai multe posete si parfumuri de lux, precum si sampanie de calitate, a declarat oficialul LVMH, care a denumit aceste tari “oportunitati majore” pentru producatorii de bunuri de lux.
Pondere
Piata de lux din Statele Unite ale Americii reprezinta 16% din piata luxului la nivel mondial


