Teoria mea privind scenariul secret al privatizării a fost simplă: niște băieți puși pe comisioane din insolvență au nimerit cumva să conducă destinele privatizării Oltchim. Au conturat un scenariu pe care l‑au prezentat unui ministru cu prea puțină experiență în a gestiona o privatizare și unui premier apetent în a se lăuda cu calități închipuite și l‑au convins. Planul suna așa: îi dăm Oltchimul lui Diaconescu, el nu vine cu banii, Diaconescu scade în sondaje: Voilà cum crește USL‑ul! Evident, o strategie greșită, în primul rând pentru că șeful privatizării nu trebuie să se ocupe de politică, ci strict de maximizarea profitului statului. Eu am închipuit și un al doilea pas al scenariului: cel în care Ștefan Vuza ar fi fost adevăratul câștigător. Concret, la pachet cu acțiunile Oltchim s‑au derulat, prin două proceduri separate de licitație, procesele de vânzare a două creanțe importante: 154 mil. euro pentru Electrica și 250 mil. euro pentru AVAS. Cea mai importantă era creanța Electrica – pentru că ea era garantată (cu bunuri patrimoniale și contracte), spre deosebire de creanța AVAS, negarantată. Scenariul meu presupunea crearea condițiilor pentru ca Ștefan Vuza să cumpere creanța Electrica cu o reducere semnificativă (dovadă și faptul că oferta lui a fost de 29 de cenți pentru fiecare euro pe care Electrica îl avea de încasat), procedură care l‑ar fi transformat în cel mai mare creditor al societății și în omul care, în cazul în care ar fi dorit declanșarea procedurii insolvenței, ar fi putut deveni decidentul numărul 1 în cazul Oltchim. Și astfel putea executa combinatul de ultimul eurocent din cei 154 mil. euro pe care Oltchim trebuia să îl plătească Electricii (bani acoperiți, repet, de garanții reale). Asta ar fi condus la un profit de peste 100 mil. euro în doar câteva luni.
Am dezvăluit public acest scenariu și îmi place să cred că el a ajuns și la urechea decidenților. Prin urmare, deși Vuza a câștigat dreptul de a fi unic negociator cu Electrica (potrivit lui Vulpescu), nu a putut să ofere cât a cerut Electrica pentru creanță. Deal‑ul nu s‑a încheiat și am ieșit din scenariu. Al treilea competitor, PCC, efectiv nu a contat prin oferta făcută. Revin acum la 21 septembrie 2012, când Remus Vulpescu, după o consultare de 3 ore a ofertelor, l‑a declarat pe Diaconescu câștigător. Extrem de suspect, întrucât, așa cum îmi spunea un bancher, un elev de liceu economic ar fi trebuit să solicite, prin caietul de sarcini, măcar o scrisoare de garanție de la o bancă din România, în limita sumei până la care Dan Diaconescu avea de gând să liciteze. Scrisoarea nu a existat, iar oferta îi dădea toate argumentele lui Vulpescu să o considere drept neserioasă. Nu a făcut‑o și a transformat procesul de privatizare Oltchim (cu îngăduința ministrului economiei și a premierului) într‑un mare eșec. Cine plătește? Hmmm... domnul Vulpescu pare să își fi dat demisia de onoare. Nici gând de onoare. Din punctul meu de vedere, șeful OPSPI și‑a dat demisia pentru că, dacă ar fi fost dat afară pe motiv de incompetență, asta ar fi atras cercetarea condițiilor în care s‑a dovedit incompetent.
În comunicatul prin care Vulpescu și‑a anunțat demisia scrie așa: „Procedura de privatizare a fost derulată fără încălcarea vreunei dispoziții legale și a fost destinată să stimuleze participarea unor investitori străini și români, care, în colaborare cu statul român, să asigure redresarea SC Oltchim SA“. Corect, doar că Vulpescu a greșit o sintagmă: „Să stimuleze“. A pus o literă în plus – „t“. În mod evident, Vulpescu a vrut să simuleze o privatizare. Ceea ce ar trebui să îi atragă răspunderea (după o cercetare). Mai zice domnul Vulpescu: „Intenția domnului Diaconescu Cristian Dan de a deturna procedura de privatizare prin înșelăciune publică și uz de fals în scopul de a obține notorietate și eventual în alte scopuri ce urmează să fie stabilite de autorități nu era previzibilă și nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de luni, 1 octombrie, când activitatea infracțională a numitului Diaconescu Cristian Dan a fost stopată“. Aici cred că a greșit un nume, cel al lui Diaconescu. Din punctul meu de vedere, aici trebuia pus un nume sinonim cu procedura de privatizare. Dacă domnul Vulpescu nu a putut constata oficial acest lucru chiar din momentul deschiderii plicului lui Diaconescu, atunci dânsul este fie incompetent, fie în cârdășie. Aș prefera‑o pe prima, este mai puțin gravă.
În final rămânem cu o privatizare eșuată care diminuează simțitor perspectivele favorabile pentru o nouă etapă de privatizare. Și, ca și în cazul succesului, eșecul are părinți. Iar domnul Vulpescu nu este monoparental.
Radu Soviani e realizator al emisiunii „The Money Show“ de la Money TV. Are un masterat în buget, trezorerie și fiscalitate și e doctorand în monedă și credit
