money.ro
ActualitateIorga Vlad

Macovei se consideră "mai credibilă" decât Blaga şi Udrea

Publicat la 05.03.2013, 17:46:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Macovei se consideră "mai credibilă" decât Blaga şi Udrea

"Ce ne diferenţiază de celelalte două moţiuni am spus: credibilitatea şi faptul că am dovedit că facem lucruri bune. Şi aş mai spune ceva: atât Vasile Blaga cât şi Elena Udrea au pierdut în partid, au pierdut bătălii electorale, în decembrie 2012 şi Bucureştiul la Primăria generală şi la primăriile de sector. Prin urmare, nu cred că ei vor aduce aceste reforme şi nu vor aduce electoratul spre noi spre PDL", a precizat Monica Macovei, la o întâlnire cu membrii PDL din Sectorul 1.


Ea a vorbit despre moţiunea "Reformiştii", pe care o susţine în competiţia pentru şefia PDL.


"Moţiunea noastră este diferită de a celorlalţi prin faptul că noi suntem credibili în comparaţie cu ceilalţi doi competitori, Vasile Blaga şi Elena Udrea. Tot ce am făcut ca ministru al Justiţiei am arătat că am făcut bine", a mai spus Monica Macovei.


Ea a arătat că primul pas este recâştigarea electoratului Capitalei. Potrivit lui Macovei, sunt importante alegerile europarlamentare dar şi desemnarea unui candidat "propriu şi puternic la Preşedinţie în 2014 cu mentalitate de învingător".


"Cred că suntem capabili să avem un prezidenţiabil care să câştige şi care să aibe această mentalitate", a adăugat Monica Macovei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite