Preşedintele francez Emmanuel Macron a venit joi la summitul extraordinar al UE de la Bruxelles cu aceeaşi ochelari de soare care au făcut furori pe internet și a lăudat unitatea europeană, considerând că a contribuit la calmarea tensiunilor din această săptămână.
Macron este mulţumit. Tensiunile s-au calmat
Înaintea reuniunii, Macron a declarat reporterilor că Europa a demonstrat că este alături de Danemarca, arătând că blocul este unit şi puternic, reacţionează rapid şi este capabil să restabilească ordinea în mod calm.
„Mă bucur că am început săptămâna cu o escaladare, cu ameninţări de invazie şi ameninţări tarifare şi că acum am revenit la o situaţie pe care o consider mult mai acceptabilă, chiar dacă rămânem vigilenţi”, a spus Macron.
„Concluzia pe care o putem trage este că, atunci când Europa răspunde în mod unit, folosind instrumentele de care dispune, poate impune respect. Şi asta este un lucru bun”, a adăugat el.






