În plus, artista ar putea îmbogăţi coregrafia show-ului său cu mai multe elemente de coregrafie "marca" Michael Jackson, inclusiv faimosul moonwalk, potrivit presei din Bulgaria.
După decesul regelui muzicii pop, Madonna a inclus în toate concertele sale, inclusiv în cel de la Bucureşti, momente dedicate lui Michael Jackson.
Concertul de la Sofia va avea loc, de la ora 21.00, pe stadionul "Vasil Levski", unde sunt aşteptaţi peste 50.000 de spectatori. Aceştia au plătit pentru biletul de intrare între 100 şi 300 de leva, echivalentul a 50-150 de euro.
Show-ul programat la Sofia nu este văzut cu ochi buni de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, care i-au sfătuit pe enoriaşi să nu asiste la concertul considerat imoral şi lipsit de respect faţă de creştinătate.
Altfel, rămâne de văzut dacă, şi în show-ul de la Sofia, Madonna va lansa un apel contra discriminării romilor, după ce, la show-ul de la Bucureşti, acesta nu a fost bine primit de public.
Concertul Madonnei din Bulgaria face parte din turneul mondial "Sticky & Sweet Tour", considerat cel mai bine vândut turneu din istorie al unui arstist solo, care a inclus şi România. Anul trecut, la concertele din turneu au asistat peste 2,3 milioane de spectatori din 58 de oraşe şi s-au înregistrat vânzari de bilete record.
Madonna, pe numele real Madonna Louise Ciccone, a debutat în 1982 şi a vândut în carieră peste 200 de milioane de discuri în toată lumea.
Madonna va îmbrăca o ţinută Michael Jackson în show-ul de la Sofia
Publicat la 29.08.2009, 10:29:23
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Statul vrea să-i scoată pe copii din jocurile video! Tudor Dăescu: «România le-a luat locul din spatele blocului, iar acum vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas»

People
Cardiganul pentru bărbați: piesa subestimată a garderobei de toamnă

People
Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro

People
Horoscop bani și carieră 7 octombrie 2026. Deciziile încep să producă efecte

People
