MADR a organizat în luna aprilie licitație pentru regiunile Sud, Sud Est, Sud Vest, Nord Est și Nord Vest, potrivit e-licitatie.ro. Contractele au fost atribuite pe baza criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", din care 60% a reprezentat propunerea tehnică și 40% prețul ofertei.
Câștigătorul a fost consorțiul Romair Consulting, RGIC Consultanță, RomActiv Business Consulting, Blocul Național Sindical și Asociația Comunelor din Romania (A.Co.R.), potrivit site-ului Romair Consulting.
”În cadrul acestui proiect, peste 40.000 de persoane vor beneficia de consultanță gratuită pentru realizarea dosarului cererii de finanțare în vederea accesării măsurii 141, măsură prin care se pot acorda 1500 euro/an timp de cinci ani pentru dezvoltarea fermei lor de semi-subzistență”, potrivit consorțiului.
Regiunea de Sud cuprinde județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman și Ilfov, valoarea contractului fiind de 9,91 milioane lei. Pentru consultanță acordată pentru 7.300 de fermieri din regiunea Sud-Est, respectiv Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea, se va plăti 7,44 milioane lei.
Contractul pentru județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș (regiunea Vest) se ridică la circa cinci milioane lei, iar cel pentru Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea (regiunea Sud-Vest) la 6,28 milioane lei.
Pentru regiunea Nord Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) contractul este de 7,25 milioane lei. Fermierii din Nord Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) vor fi ajutați la accesarea de fondursi europene, urmând să se plătească pentru serviciile de consultanță 7,54 milioane lei.
MADR va plăti 10,5 milioane euro pentru consultanța agricultorilor cu ferme de semi-subzistență
Publicat la 05.06.2011, 18:35:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
