Mafia italiană renunță la războaiele violente pentru controlul teritoriului și colaborează în traficul de droguri, rețelele de prostituție și spălarea de bani, a declarat marți agenția națională antimafia (DIA) într-un raport anual privind grupurile de crimă organizată, scrie Reuters.
Raport: Mafia din Italia renunță la rivalități pentru a-și uni forțele
Cosa Nostra din Sicilia și Camorra din jurul orașului Napoli formează alianțe în țară și în străinătate în timp ce 'Ndrangheta, cu sediul în Calabria, în extremitatea sudică a Italiei, se concentrează tot mai mult pe controlul proiectelor de lucrări publice, se arată în raport.
„Coexistența a favorizat sinergii care s-au structurat progresiv”, a declarat Michele Carbone, directorul DIA, în cadrul unei conferințe de presă. Aceste structuri au devenit „capabile să absoarbă suprapunerile, tensiunile și fricțiunile”, a adăugat el.
Lucrările publice legate de Fondul de redresare post-COVID al Italiei, sprijinit de UE, planurile pentru un pod uriaș care să lege Sicilia de continent și pregătirile pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 sunt toate în pericol de infiltrare a mafiei, se arată în raportul DIA.





