”Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, investeşte 300.000 de euro în dezvoltarea unei noi categorii de produse – sisteme fotovoltaice. Dezvoltarea noii game are loc în contextul creşterii semnificative a cererii pentru astfel de produse, atât pentru sisteme complete off-grid sau on-grid, cât şi pentru echipamente şi accesorii de instalare”, anunţă compania.
Compania a început dezvoltarea noii game de produse la începutul anului şi, în prezent, listează peste 200 de produse în site, planul fiind să încheie anul cu peste 250 de repere listate, care să acopere un spectru cât mai mare din cerere.
”Investiţia include stocul de produse, research-ul şi factorul uman. A fost nevoie de multă muncă, pentru a pune la punct un sistem de livrare pe care să îl îmbinăm cu soluţii de instalare a panourilor fotovoltaice asigurate de echipe autorizate. Ne-a interesat să oferim o soluţie completă, prin care să ajutăm clienţii finali, mai ales în contextul crizei energetice. Vânzările de produse fotovoltaice sunt în continuă creştere. Putem spune că am trecut deja de primul Megawatt vândut şi prevedem o creştere şi mai accelerată în viitor”, spune Sorin Felea, director Atu Tech, menţionând că obiectivul companiei este ca, până la finalul anului, vânzările de sisteme fotovoltaice să reprezinte aproximativ 10% din cifra totală de afaceri aferentă anului 2022 şi 15% din cifra de afaceri de anul viitor.
În ceea ce priveşte sistemele achiziţionate pe piaţa B2C, cel mai bine vândute sunt sistemele complete, cu o putere instalată între 5-15 KW, cu montajul inclus, de regulă, pe acoperişul clădirilor. De asemenea, se vând cel mai bine produsele de la branduri cunoscute şi care au un preţ competitiv care ajunge, în medie, la aproximativ 1.000 de euro / KW instalat.


