AMR acuză eşecurile şi abuzurile lui Morar, în frunte cu cazul Liviu Ciupe. "Nu îndeplineşte condiţia de legalitate a numirii sale ca judecator la Curtea Constituţională, constând în înalta competenţă profesională. Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încalcat grav normele juridice internaţionale convenţionale (care sunt direct aplicabile în ordinea juridică naţională) şi, prin aceasta, dispoziţiile constituţionale referitoare la raporturile dintre dreptul naţional şi dreptul internaţional. Avem în vedere cauza Liviu Ciupe (arestat şi trimis în judecată nelegal, fiind ulterior achitat şi obţinând despăgubiri de la instanţele naţionale), cauza Viorel Burzo (arestat şi interceptat ambiental ilegal, aspecte constatate printr-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului) şi cauza Corneliu Bîrsan (căruia i-a fost negată imunitatea şi faţă de care s-au trimis informaţii false în actele adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului şi semnate de domnul Daniel Marius Morar, aspecte constatate în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în scrisoarea transmisă şefului Misiunii permanente a României pe lângă Consiliul Europei)", arată AMR.
În plângerea administrativă prealabilă împotriva decretului prezidenţial, AMR mai arată: "Aceste eşecuri profesionale şi abuzuri grave ale domnului Daniel Marius Morar dovedesc gravă necunoaştere a normelor juridice internaţionale convenţionale direct aplicabile în dreptul intern român şi a Constituţiei României, prin urmare domnia sa nu îndeplineşte condiţia de legalitate a numirii sale ca judecător la Curtea Constituţionala, constând în înalta competenţă profesională".
În cazul în care plângerea va fi respinsă, AMR are posibilitatea de a contesta în instanţă decretul de numire a lui Morar la CCR.



