KKCG Investments a devenit astfel cel mai important actionar minoritar in Unipetrol, iar valoarea tranzactiei este estimata la cateva sute de milioane de euro. Dan Plovajko, purtatorul de cuvant al KKCG, contactat telefonic de Business Standard, a refuzat sa comenteze acest subiect.
Pachetul majoritar de actiuni Unipetrol este detinut de grupul petrolier polonez PKN Orlen, care are o participatie de 62,99%, restul de 37,01% din actiuni fiind listate la Bursa de Valori din Praga.
”Actiunile au fost cumparate direct de la ceilalti detinatori, nu prin bursa, KKCG Investments indeplinind toate demersurile legale necesare”, a mai declarat Plovajko pentru Business Standard, adaugand ca grupul ”doreste stabilirea unei intalniri si a unor discutii cu ceilalti actionari majoritari”, refuzand sa dezvaluie strategia sau intentiile KKCG in viitor, pentru “a nu da nastere unor speculatii care pot influenta pretul actiunilor pe bursa”.
KKCG este o afacere de familie in care “tatal ofera consultanta in management si eu creez noile proiecte, sora mea este responsabila cu auditul, taxele si contabilitatea, iar unchiul Frantisek se ocupa de Moravske naftove doly”, a declarat Karel Komarek intr-un interviu acordat The Prague Tribune.
Compania are peste 6.500 de angajati si administreaza active in valoare totala de 1,8 miliarde de
euro (50 miliarde de coroane), desfasurand activitati in SUA, Canada, Pakistan, Marea Britanie, Olanda, Germania, Rusia, Ucraina, Africa de Nord, Orientul Mijlociu si Romania.
”Unipetrol a aflat de curand vestea privind procentul - de 6,5% - preluat de KKCG, desi, conform reglementarilor in vigoare, oricine detine mai mult de 3% este obligat sa declare autoritatilor”, a declarat pentru Business Standard Radek Nemecek, Senior Investor Relations Officer al Unipetrol, adaugand ca ”nimeni nu a mai detinut un procent atat de semnificativ pana acum in Unipetrol, in afara actionarului majoritar PKN Orlen, asa ca noi trebuie sa asteptam confirmarea si sa stabilim drepturile care ii revin”. Profitul Unipetrol din primul trimestru al anului 2007 a fost de 57,9 milioane de euro, cu 93,5% mai mare decat cel aferent aceleiasi perioade a anului trecut (22,9 milioane de euro).
Magnatul ceh Karel Komarek cumpara actiuni Unipetrol
Publicat la 29.05.2007, 21:01:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
